CTP si oalele si ulcelele

Posted on 18th May 2011 in A se inghiti cu noduri

“E tot mai limpede că odată cu diseminarea informaţiei, cu progresele biochimiei, ale geneticii, ale medicinei în general, e foarte greu să mai crezi că există această viaţă de apoi. E o deosebire fundamentală între omul de astăzi şi omul de acum o sută şi ceva de ani, care era mult mai izolat informaţional. Omul de astăzi – oricât ar fi de bătut în cap şi de lipsit de vreo veleitate culturală – tot este cufundat într-un ocean informaţional care îl udă. N-are cum să se ferească de treaba asta. Or asta distruge, până şi în capul celui mai uşor de prostit personaj, ideea asta de viaţă de apoi.” Citat din CTP in EVZ.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/razboiul-vietii-de-apoi-romanii-tin-cu-dumnezeu-930692.html

Ma mir ca domnul Popescu, ca scriitor fost/actual de SF, uita ca oamenii primitivi vedeau stelele desenate pe cer, pe cand cei de azi cerceteaza in maduva galaxiilor cu telescoape 3d si analizeaza compozitia planetelor de la jdemii de ani lumina. Cand cei din viitor vor da cu nasul de viata de apoi sa-l vedem pe dl. Popescu ce mai comenteaza. Pardon, ce sa mai comenteze?! va fi oale si ulcele impreuna cu sintetizatorul de voce al lui Hawking “una dintre cele mai stralucite minti” bla bla bla. Cam atat ar fi de zis despre acesti ganditori limitati in viata.

Radu Preda le-o serveste frumos: “Cum credeţi că ar arăta o lume fără ideea vieţii de apoi?
Vedem acea lume în romanele lui Dostoievski. Avem acea replică genială, în care se arată că dacă Dumnezeu nu există, totul este posibil. Totul, adică Răul. Ipoteza existenţei lui Dumnezeu este fundamentală pentru realitatea existenţei societăţii. Din acest punct de vedere, existenţa lui Dumnezeu este condiţia minimală pentru ca o societate să existe coerent, să nu se topească într-un şir nesfârşit de conflicte şi de contestări reciproce. ”
Viaţa de apoi ar fi deci mai mult decât o răsplată, aşa cum o privesc unii creştini (zice reporteru’)
Radu Preda: “Nu. Teologic vorbind, noi nu vedem viaţa de apoi ca pe o destinaţie turistică în care avem acces doar prin moarte. Viaţa de apoi, sau Împărăţia lui Dumnezeu, ca să vorbim în termeni religioşi, se construieşte de aici. De aceea, ceea ce facem noi în această viaţă nu poate fi lipsit de relevanţă pentru ceea ce este dincolo de această viaţă istorică.”

La fel doamna Liiceanu: “Exploratorii creierului, oricât de atent şi minuţios ar căuta şi cerceta, nu pot depăşi un obstacol care este o idee: nu se poate localiza o “substanţă a eu-lui”.

Si ca sa vedeti cam cati bani dau eu pe The Guardian, Hawking sau CTP: “Americanii n-au vocaţie. In belşugul de-acolo nu poate apărea o gîndire teologică. Il invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvînteze prăvăliile. Ei gîndesc negustoreşte. Exercită stăpînirea lumii doar la casele de bani.” Petre Tutea.

Sinan P’asa turc crestin estem

Cred k o sa imi caut alta slujba sau alta tara

Posted on 13th May 2011 in Blogu' Tarii Romanesti

De pe yahoo adunate. Discutie intre doctori:

simona_b (5/18/2007 1:05:23 PM): si a fost un accident grav
simona_b (5/18/2007 1:05:28 PM): cu un mort si 4 victim,e
simona_b (5/18/2007 1:05:30 PM): facuti praf
simona_b (5/18/2007 1:05:42 PM): si fata de care m-am ocupat eu a sangerat pana a murit
simona_b (5/18/2007 1:05:46 PM): desi putea fi salvata
simona_b (5/18/2007 1:05:55 PM): pt k au fost mai multe persoane dobitoace
simona_b (5/18/2007 1:06:25 PM): ne-a frecat la radiologie degeaba a doua oara k mai voia si radiografie de cot si femur
simona_b (5/18/2007 1:06:37 PM): desi aveau in sala aparat roentg
ar_capa (5/18/2007 1:06:42 PM): aha
ar_capa (5/18/2007 1:06:51 PM): ce nasol….
simona_b (5/18/2007 1:06:54 PM): si asta avea pelvisul facut praf si puierdea sange-
ar_capa : mdea
ar_capa (5/18/2007 1:06:58 PM): mi s-a ridicat parul
ar_capa (5/18/2007 1:07:09 PM): si esti deprimata?
simona_b (5/18/2007 1:07:09 PM): dupa aia cand ajungem cu ea in sala la ortopedie face stop respirator
simona_b (5/18/2007 1:07:15 PM): stai k nu e tot
simona_b (5/18/2007 1:07:19 PM):
ar_capa (5/18/2007 1:07:24 PM): si era tanara mai?
simona_b (5/18/2007 1:07:28 PM): punem o asistenta sa se duca dupa anestezist
simona_b (5/18/2007 1:07:31 PM): 25 de ani
simona_b (5/18/2007 1:07:34 PM): si copil mic acasa
simona_b (5/18/2007 1:07:41 PM): undeva pana intr-un an
ar_capa (5/18/2007 1:07:44 PM): vai de mine fata
simona_b (5/18/2007 1:07:55 PM): si asistenta nu vrea sa se duca dupa anestezist k ea cauta trusele de sutura
ar_capa (5/18/2007 1:07:55 PM
ar_capa : pai cum fata sa fie asa dobitoci?
simona_b (5/18/2007 1:08:00 PM): ca sa aiba cu ce s-o inchida
simona_b (5/18/2007 1:08:19 PM): m-au apucat dracii si am inceput sa zbier k nu o sa mai aiba ce sa inchida dak nu-si misca fundul
simona_b (5/18/2007 1:08:27 PM): si imi zice ca-s insolenta
simona_b (5/18/2007 1:08:28 PM):
simona_b (5/18/2007 1:08:36 PM): vine dupa 15 minute asistenta anestezistului
simona_b (5/18/2007 1:08:44 PM): intre timp am ventilat la balon
simona_b (5/18/2007 1:08:54 PM): k astea nu stiau din sala unde au oxigen
simona_b (5/18/2007 1:08:58 PM): sa o pua pe oxigen
ar_capa (5/18/2007 1:09:01 PM):
simona_b (5/18/2007 1:09:05 PM): si ma intrebau pe mine k oare io nu stiu …
simona_b (5/18/2007 1:09:06 PM): :\/
alina b
ar_capa : asa
simona_b (5/18/2007 1:09:13 PM): si vine asistenta
simona_b (5/18/2007 1:09:29 PM): si imi zica k donsoara da nu vezi k e midriaza si ca e moarta
simona_b (5/18/2007 1:09:36 PM): io-i zic k are cord si puls
simona_b (5/18/2007 1:09:41 PM): e doar stop respirator
simona_b (5/18/2007 1:09:51 PM): si asta ma pofteste afara ca stie ea ce face
ar_capa : afara ca stie ea ce face
simona_b (5/18/2007 1:09:59 PM): si dupa 10 minute obada iesea din sala
simona_b (5/18/2007 1:10:09 PM): nu a mai fost nevoie s-o sutureze :=??
simona_b (5/18/2007 1:10:11 PM):
ar_capa (5/18/2007 1:10:21 PM): adik?
simona_b (5/18/2007 1:10:23 PM): si uite asa a fost seara mea
ar_capa (5/18/2007 1:10:25 PM): era gats?
simona_b (5/18/2007 1:10:26 PM): pai a murit
simona_b (5/18/2007 1:10:28 PM): in mod evident
ar_capa (5/18/2007 1:10:35 PM): da…
simona_b (5/18/2007 1:10:36 PM): k au lasat-o sa moara nniste dobitoci
ar_capa (5/18/2007 1:10:39 PM): groaznic
ar_capa (5/18/2007 1:10:44 PM): pot sa dau mai departe?
ar_capa (5/18/2007 1:10:54 PM): asa o minune?
ar_capa : poti sa dai
simona_b (5/18/2007 1:12:03 PM): aaa si nu ti-am zis
ar_capa (5/18/2007 1:12:09 PM): o sun pe g
ar_capa (5/18/2007 1:12:12 PM): acu
simona_b (5/18/2007 1:12:12 PM): ni s-a terminat si noua oxigenul din butelie
simona_b (5/18/2007 1:12:29 PM): si nu puteam sa mergem sa ii facem a doua serie de radiografii pe care ni le-a cerut
ar_capa : si am stat 20 de minute sa vina omu’ cu oxigenul
ar_capa (5/18/2007 1:13:58 PM): fata mi-e rau….
simona_b (5/18/2007 1:14:12 PM): aaaaa
simona_b (5/18/2007 1:14:14 PM): si una si mai buna
simona_b (5/18/2007 1:14:19 PM): doctora de la tomograf
simona_b (5/18/2007 1:14:21 PM): care e o acritura
simona_b (5/18/2007 1:14:30 PM): ma intreaba ca de ce e trecuta pe fisa ca necunoscuta
ar_capa (5/18/2007 1:14:34 PM): eu ii citesc
simona_b (5/18/2007 1:14:35 PM): ca avea apartinatori
simona_b (5/18/2007 1:14:48 PM): si ii zic ca a venit fara acte si ca apartinatorii au venit tarziu
ar_capa (5/18/2007 1:14:49 PM): asaaa
simona_b (5/18/2007 1:14:54 PM): si nu am mai stat sa-i intreb cum o cheama
simona_b (5/18/2007 1:14:57 PM): k nu m-a intere
ar_capa : ): ca avea apartinatori
simona_b (5/18/2007 1:14:48 PM): si ii zic ca a venit fara acte si ca apartinatorii au venit tarziu
ar_capa (5/18/2007 1:14:49 PM): asaaa
simona_b (5/18/2007 1:14:54 PM): si nu am mai stat sa-i intreb cum o cheama
simona_b (5/18/2007 1:14:57 PM): k nu m-a interesat
ar_capa (5/18/2007 1:15:08 PM): asaaa
simona_b (5/18/2007 1:15:13 PM): si incepe sa urle la mine k de ce nu stiu cum o cheama k acuma o sa apara la ea ca necunoscuta
ar_capa (5/18/2007 1:15:28 PM): si care era problema???
simona_b (5/18/2007 1:15:30 PM): si o sa trebuiasca ea sa faca nush ce fise… k nu are cine sa-i deconteze investigatia or something
simona_b (5/18/2007 1:15:47 PM): deci cred k o sa imi caut alta slujba
simona_b (5/18/2007 1:15:49 PM): sau alta tara”

comments: 0 » tags:

Ghid de comportament in staulul de bovine

Posted on 11th May 2011 in A se inghiti cu noduri

Este recomandat un comportament civilizat.

comments: 0 »

V,i,r,g,u,l,e,

Posted on 6th May 2011 in A se inghiti cu noduri, Bai, turc estem?

Jalnic. Ma intreb daca astia care scriu la Gandul au trecut pe la scoala vreodata. Macar sa fumeze in fundul curtii. Nu cred.
Uite-i frate cum scriu, urmariti virgulele:

Statele Unite îşi amplasează deja, sistemul de apărare antirachetă în Europa, fără să aştepte un acord cu Rusia, a declarat, joi, la Bruxelles, ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

România a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu Statele Unite, să amplaseze interceptori în cadrul sistemului antirachetă la o bază aeriană sovietică învechită” de pe teritoriul său, comentează agenţia. Moscova a cerut, imediat, garanţii juridice din partea Statelor Unite, asupra faptului că scutul antirachetă nu va viza forţele strategice nucleare ale Rusiei.” Postat la: 06.05.2011 11:41

Sinan P’,

comments: 0 » tags:

Nopti linistite fara Bin Laden

Posted on 6th May 2011 in A se inghiti cu noduri

Sa stiti ca dupa Hitler cel mai rau m-am temut de Bin Laden. In ’42 tin minte cum fritzii au dat buzna cu tancul in gradina din fatza casei si mi-au zdrobit doi nepoti sub senile. Unul abia implinise 25 de ani si cu o seara inainte imi ceruse binecuvantarea sa-l las sa mearga prima oara la hora si sa intarzie dupa ora 7 (numita 19:00 in zilele noastre). Mi-am pierdut proteza dentara fugarind tancul prin curte si, din acea zi, n-am mai scapat de cosmaruri.

Apoi a aparut Bin Laden, doboratorul de turnuri. Barbosul acesta imi aparea in REM sub forma unui peste de acvariu iar eu sub forma unei faramite de mancare plutind pe suprafata plina de tensiune superficiala a apei. Si din strafundurile acvariului aparea o gura mare care ma inghitea. Zece ani de teroare.

Multumesc din inima administratiei Obama si mai ales trupelor marca Seal pentru ca m-au scapat de groaza. Si sa stie tot teroristul ca aici nu e sat fara caini si poate intra cu picioarele in visul omului. Nu scapa nimeni, sa fie invatatura de minte. CIA se misca ca gandul, in 10 ani te-a si prins. N-ai scapare!

Sinan P’laden

comments: 0 » tags:

Devino

Posted on 4th April 2011 in A se inghiti cu noduri, Bai, turc estem?

Cand credeam ca am vazut toate manelismele din limba romana, na ca imi cazura ochii pe ceva si mai adevaraciune pe persoana fizicacare este:

Sinan P’asasi-atat

comments: 0 »

Pisica neagra si coliziunile spatiale

Posted on 23rd March 2011 in A se inghiti cu noduri

O matza neagra s-a suit pe acoperis si a fost observata de o baba. Azi asa, maine asa, dupa 5 zile baba a intrat la idei: oare nu moare de foame pisica? Ce mananca ea acolo pe acoperis?! Intre timp, cand baba dormea, pisica cobora de pe acoperis, lua masa la restaurant si apoi se urca iar ca sa fie vazuta de ochiul vigilent.

Baba a dat alarma. Au venit pompieri, politisti, televiziuni, gura-casca. S-au chinuit si au reusit sa sperie matza care a sarit in zbor planat de pe casa si a aterizat bine-merci in balarii. Amortizoarele au functionat perfect, ca in lumea pisiceasca, dar nimeni nu i-a oprit pe vajnicii salvatori sa o prinda la sol si sa o arate telespectatorilor cu mentiunea ca va fi dusa la un RMN sa i se verifice suspensiile si va fi adoptata de o asociatie bla-bla-bla.

Punct.

Povestea asta cu pisica m-a dus cu gandul la prostimea care face coada la iod (in Romania) si la bucuria corporatiilor de apa plata care jubileaza cand aud zvonerii cum dau din melitza. In timp ce la TV defileaza burtierele cu “Nu lasati copiii sa bea apa de la robinet” fara sa se specifice daca e vorba de copiii din Japonia sau de pe Marte, devine clara ochiului politica intitulata: “Se pare ca la celalalt capat al Universului s-au CIOCNIT tare de tot doua molecule de hidrogen, asigurati-va casele si familia!” Pentru ca la fiecare secunda se nasc 100 de prosti si la fiecare minut se cumpara un yacht. Pentru ca meriti.

Sinan P’isica

Regele Ferdinand ataca!

Posted on 23rd March 2011 in Generale

Aflam din surse, recte Base, ca portavionul romanesc “Regele Ferdinand” va parasi apele obosite ale Marii Negre si va angaja piratii din Mediterana. Alte surse spun ca nu este portavion ci fregata. Si nu orice fregata, ci una achizitionata “la coaja”, salvata de la programul rabla al barcilor. Unii sustin ca ar avea si motoare iar echipajul e antrenat in lupta cu tunul (pentru ca doar un tun are) abordarea cu cangea, sabordarea cu bomfaierul si lupta corp la corp cu corpul. Libienii au de ce sa se teama. Sa salutam bravii marinari romani care pleaca in ape tulburi sa apere democratia si rezervele de petrol ale Lumii libere. Ahoe!

Sinan P’iratu

comments: 0 »

Romanie, colt de Rai

Posted on 23rd March 2011 in Blogu' Tarii Romanesti

Parafrazand un cantec sau banc sau ce o fi fost asta, imi dau brusc seama ca in Romania e cel mai bine!

Dupa ce Noua Zeelanda, cu mirificele sale peisaje, s-a scuturat putintel si a presarat moloz pe strada; dupa ce Japonia era cat pe ce sa se scufunde mai-mai sa o cautam ca pe Atlantida; dupa ce Africa nu mai e locul ala cu girafe si zebre ci camp de safari pentru avioanele de vanatoare ale petrolistilor; dupa ce vad ca se valorizeaza leul (ai citit bine, valorizeaza); ei bine, na! parca incep sa ma simt mai bine si mai in siguranta in tara mea! Tara mea, cu Adrian Severin si cu toti “barbatii de sex masculin” ai Zavorancei. Fie painea cat de rea/ tot mai bine’n tara mea. Departe de norul radioactiv. Romanie, colt de Rai/ cum te pun, asa sa stai. Poet, na! Stai bre Romanie asa! Asa! Da, e bine.

In incheiere mi-am adus aminte de bancul serii:
Ea catre el: auzi, voi barbatii vreti numai sex seara de seara, sex, sex, sex si nimic altceva. Nu stiti ca noi vrem si o farama de atentie!
El catre ea: Bine draga. Atentie!!! Dezbracarea sa ti-o trag!

Sinan P’oetu

comments: 0 » tags:

Cutremur apocaliptic live text

Posted on 11th March 2011 in A se inghiti cu noduri

MOTTO: Vine valu’ imi ia calu’.

“japonezii se autocalmeaza
ei nu pleaca imediat de langa mare si de aia victimele sunt iminente
ei nu ies din case
ei sunt foarte economi si nu prea tin tv deschise
ei nu se panicheaza pana nu vede moartea in fatza”

comentarii live: “noi nici macar tsunami nu avem, tzara de kkt ”

“aici vedeti case desi nu se intrevede viata pe acolo”

” e o mare groaza”

“stam cu frica pentru ca vin cutremure cu puisori si pe aici pe la noi”

“ne asteptam la zgaltaieli cu grad mai mare”

“in zona unde sunt eu se preconizeaza un mare cutremur”

“vin valuri inalte, momentan sunt de 50 cm”

“oamenii se evacueaza dar distrugerile sunt foarte mari pentru ca nu ai cum sa pleci cu casa dupa tine”

“bilantul urca”

“foarte mult calm pe aeroport, imaginile sunt ireale, de ce sunt asa de calmi??!!!!”

“japonezii, in afara ca sunt mici, ei sunt si educati de mici sa nu se panicheze”

tsunami se apropie de partea de deasupra a insulei dupa ce a maturat partea de dedesubt

japonezii au reusit sa salveze multe marfuri din supermarket dar un borcan de sos de tomate s-a spart

cei de la politie au pus mana pe telefon si au trimis emailuri la fiecare japonez

nu am vazut cladiri rase de pe fatza pamantului cum era normal

gradinile japoneze arata precum semafoarele de la intrarea in Constanta cu vapoare pe peluza

stai ca m-a palit nasu’ si scot nebulizatoru

primul impuls al angajatilor a fost sa tina rafturile, si-au facut gesturi standard sa salveze marfa patronului

“se face alarme pentru a te da de langa mare”

“oamenii stau cu ochii pe televizoare, pe pereti, pe lustre”

“disparutii oscileaza functie de postul tv”

“in aceasta panica se lasa noaptea”

“nu mai pot comunica la telefon sau pe skype pentru ca nu mai exista unde”

“armata lor constituie un numar foarte mic de oameni”

trebuie sa nu stam anxietati si sa ignoram ce vedem

e de vazut care a fost impactul asupra solului

“vapoarele si barcile si masinile s-au dus asaaaa vorba aia rotocol”

“invartim posturile”

“seara deci ei se retrag spre casa se raresc masini si astea”

se poate observa cum insula de nord a fost afectata dar Romania este ferita in continuare

sunt probleme si in zona Rusiei dar ei nu stiu japoneza si n-au fost afectati

placa pacifica este intr-o continua dinamica miscare intr-o zona de falie care se constata o contorsiune a unei extroziuni in doua ape

comments: 0 » tags:

Decebalus per Lucescus III – Traianus Macaronus ZERO

Posted on 9th March 2011 in Blogu' Tarii Romanesti

Jurnal de batalie.

Maria Ta!

Am omorat 7 cai sub mine, dar uite ca am ajuns inaintea emailului sa-ti aduc vestea cea mare: dupa ce Oastea Brasovului a ingenuncheat ditamai armata rosh-albastra chiar la ei acasa, capitanul de plai Lucescu i-a zvantat in bataie pe macaronari! Trei ghiulele brasovene, trei ghiulele sahtiorene. Sa se invete minte! Si uite, ti-am adus in sacul asta capetele pre-increzutilor – parca inca mai misca, ia te uita! Asta inca da din buze!!! “8 marzo 2011 – La Roma saluta la Champions League nella fredda serata di Donetsk.” Si astalalt raspunde: “N-ai un şut pe poartă, n-ai un corner toată repriza… Cum se poate asta?! Budurjan a distrus tot, a distrus toată banda! Tot ce a primit a dat la adversar! Iar la finalizare se distrează Dică.”
Nu stiu ce e ala corner MariaTa, ca nu s-a inventat deocamdata. Stiu doar ca l-au scurtat de cap pe generalul Fiara. Iar la Roma… ce jale o mai fi si acolo?! Unghii in gat si columna lui Traian graffitata cu 0 – III. Cu cifrele pe romaneste, nu pe arabeste, manca-ti-as!

Sinan P’vinclu

comments: 0 » tags: ,

D’ale analfabetilor care are internet pe persoana fizica

Posted on 3rd March 2011 in A se inghiti cu noduri

Ce nota “da-ti” intrebarii? Doi cu felicitari si un sut in cur. Mars la scoala!

Sinan P’eeipemamalor

comments: 0 »

Tehnici de supravietuire

Posted on 1st March 2011 in Bai, turc estem?

Un american si-a facut o casa de 2 mp. Doi.
Inspirat de imaginea primita de la un bun prieten, tin sa va impartasesc o metoda de reducere a costurilor la energia electrica. Metoda buna pe timp de criza, dar mai ales pentru priza.
E metoda din mosi-stramosi, nu e la misto:

Cum se incalzeste ciorba la microunde? Iata pasii, la milimetru si frame cu frame:

1. Scoti o farfurie si o pui pe masa.
2. Scoti oala din frigider.
3. Pui ciorba in farfuria dinainte pregatita.
4. Acoperi oala si o bagi la loc in frigider.
5. Pui farfuria la microunde/ pe foc sau cu ce incalzesti tu.
6. Setezi puterea microundelor la 60% si cresti timpul proportional. In acest fel haleala se “patrunde” mai bine la energie mai putina consumata.

Explicatii: oala trebuie sa stea cat mai putin afara din frigider. De aia trebuie farfuria deja pe masa si imediat cum umpli farfuria NU o pui pe ea in microunde ci PUI LA LOC oala in frigider. Pierdere termica cat mai putina la oala = consum redus la frigider. Intre timp economisesti alte 5-7 secunde, timp in care farfuria mai ia din caldura ambientala. Deci economie si la microunde.

Tot io sa va invat!
Sinan T’udose

comments: 6 »

Freeze!

Posted on 24th February 2011 in Blogu' Tarii Romanesti

Am trait s-o vad si pe asta!
Stateam ca omu’ la semafor, prima masina din coloana, intersectia Tomis cu Soveja. Cand, deodata vad un lungan care fugarea un copilas prin mijlocul intersectiei. Dau repede sa pun mana pe iataganul din portiera sa-l salvez pe ala mic; ca doar ma stiti, degraba varsatoriu de sange… sau asta era Stefan cel Mare…in fine, sa revenim. Renunt insa sa ma dau jos pentru ca am creierul mai rapid decat picioarele si-mi dau seama ce se intampla. Copchilu’ era un cersetor din intersectie si lunganu un politist. N-a avut nici-o sansa ala micu’, namila de doi metri de politist l-a ajuns si l-a luat de guler instantaneu. S-a trantit puradelu’ pe jos da’ fara sanse. Din spate a mai aparut un politai, l-au saltat pe cersetor si zbuf cu el in duba.
Ce sa zic? Bravo!
Multi isi inchipuie ca se spala de pacate cand le arunca un leu la puslamalele astea. De fapt nu fac altceva decat sa-i tina in strada. Invatati-i ca se pot castiga bani fara munca si peste cativa ani or sa va talhareasca pe strada. Daca aveti inima de dat de pomana mergeti la batranica de la parter si cumparati-i o sticla de lapte. Decat sa faceti curu’ mare la mafioti mai bine asa.

Sinan Atoate Vazatoru’

comments: 0 » tags:

Ia mama ca-i Fanta!

Posted on 24th February 2011 in A se inghiti cu noduri

Click pe link. Daca nu merge, click inca o data. Servere ghiaure, deh! Slavit fie Allah!
ia mama ca-i fanta

Sinan Orto’Doxu

comments: 0 »